Blog
Ce trebuie să știi când alegi o chiuvetă de bucătărie
Fiind un element atât de important în orice bucătărie, chiuveta trebuie să îmbine funcționalitatea, rezistența și aspectul plăcut. Fie simplă sau dublă, din inox sau din piatră, chiuveta trebuie să se integreze în design-ul bucătăriei și să fie practică. Ți-am pregătit un ghid pentru alegerea chiuvetei de bucătărie pentru ca ție să-ți fie mai ușor să o găsești pe cea potrivită pentru tine.
Ia în considerare contextul
Prima întrebare pe care ar trebui să ți-o pui este: chiuveta va face parte dintr-o renovare—adică, va fi instalată pe mobilă cumpărată în prealabil? Sau e schimbată odată cu restul mobilierului de bucătărie, ceea ce îți permite un oarecare nivel de personalizare?
Ia în considerare mărimea, numărul de compartimente, adâncimea (gândește-te dacă vrei să folosești în vreun fel spațiul de sub chiuvetă), înălțimea robinetului și greutatea materialului din care chiuveta este confecționată.
Materiale și forme
Chiuvetele Schock sunt realizate din compozit granit — un material atât rezistent, cât și versatil și potrivit într-o varietate de cadre. Tot ce îți rămâne de făcut e să alegi culoarea, în funcție de design-ul bucătăriei, și forma:
Chiuvetele pătrate sunt cele mai comune în cazul celor cu un singur compartiment, și sunt ideale pentru a optimiza spațiul de pe blat.
Chiuveta sub formă de cerc este în general utilizată pentru spălarea fructelor și a legumelor. Chiuvetele rotunde nu sunt potrivite pentru veselă, de aceea sunt rareori acompaniate de un spațiu pentru scurgere.
Chiuvetele dreptunghiulare sunt cele mai clasice și practice. Sunt ideale atât pentru veselă, cât și pentru curățarea fructelor și legumelor și pentru sarcinile menajere. Sunt disponibile într-o gamă variată de culori și dimensiuni, putând fi încorporate în orice bucătărie.
Compartimentare și îngrijirea chiuvetei
În caz că optezi pentru o chiuvetă dreptunghiulară, poți alege câte compartimente dorești pentru a-ți satisface cerințele în bucătărie: alege cât mai multe dacă ai o familie mare, și mai puține dacă nu ai destul spațiu. Apoi, nu uita să îngrijești chiuveta și să o protejezi împotriva calcarului: oțetul din vin alb și bicarbonatul de sodiu sunt potrivite pentru orice material.
Dacă ți-ai format o idee despre ce chiuvetă se potrivește în bucătăria ta, lasă-te surprins de varietatea ofertei Novambient și comandă-ți preferata online!