Blog

Care sunt tendințele anului în amenajarea băilor

Care sunt tendințele anului în amenajarea băilor

Îți dorești o baie în tendințe? Plăcile ceramice îți vin în ajutor. Ele sunt disponibile într-o varietate de forme, culori și modele, și împrumută cu succes aspectul altor materiale. Fie că vrei o baie placată cu marmură, una cu atmosferă scandinavă și accente de lemn sau cauți personalitatea pietrei natur, vei găsi modelul de gresie sau faianță care să-ți satisfacă dorința.

Marmura nu se demodează niciodată. Eleganța ei, versatilitatea și bogăția nuanțelor fac din plăcile cu aspect de marmură o alegere atemporală. Pentru o baie mică e indicat să alegi gresie în nuanțe deschise, în timp ce pentru o baie mai mare, cu personalitate, plăcile închise la culoare sunt o alegere dramatică. Adaugă o cadă freestanding și aspectul nobil este garantat.

Pentru o baie de inspirație scandinavă, caută simplitatea naturii și folosește texturi lemnoase. Acest stil clasic te invită să incluzi în amenajare accente simple, ce creează efectul unei amenajări sofisticate. Gresia și faianța care imită lemnul au un avantaj incontestabil față de materialul care le inspiră: sunt rezistente la umezeală și temperaturi ridicate, fiind mai mult decât potrivite pentru o baie. Caută plăci ceramice cu textură anti-alunecare pentru un plus de siguranță.

Plăcile mici îți permit să creezi texturi și reliefuri interesante. Chiar dacă spațiul din baie este restrâns, nu înseamnă că trebuie să folosești cele mai mari plăci disponibile. Mozaicul sau faianța de dimensiuni mici permit mai multe variante de montaj și te invită să creezi un decor îndrăzneț, care îți reflectă stilul personal. Alege un model bogat în culori pentru o atmosferă optimistă, sau unul monocrom pentru un efect sobru și elegant.

Folosește tendințele anului ca pe un ghid, nu ca pe un set de reguli. Urmează-ți instinctul și vei crea un spațiu practic, contemporan, capabil să-și păstreze prospețimea și utilitatea în timp.

În plus, specialiștii Novambient îți oferă toată consultanța necesară pentru rezultatul visat.